Sărbătorile de iarnă – Crăciunul

Sărbătorile de iarnă

Crăciunul

Știți deja că m-am născut în Moldova și mi-am început viața într-o familie tradițională… M-am bucurat de mic de sosirea lui Moș Crăciun – sau Moș Gerilă??! Da, parcă așa începuse, cu Moș Gerilă: așa stabiliseră comuniștii. Nu de prea multe ori, ca să zic așa, pentru că la 4 sau la 5 ani (nici mama nu mai știe exact) 😀 mi-am dat seama imediat că tata s-a îmbrăcat în costum de moș: ”Mama, ăsta-i tata!”- mi-aduce mama aminte – după care am început să-l trag de barbă. L-am recunoscut după voce, după cum tot ea îmi amintește. Așa că s-a rupt repede vraja 🙂 🙂 🙂

Asta nu înseamnă că nu-mi plăcea în continuare: știam că voi primi cadouri, că voi mânca bomboanele din brad lăsând hârtia umflată la loc, ca și când erau tot acolo, și că merg cu colindul, cu uratul și cu Capra prin Grozăvești (de obicei), satul copilăriei mamei mele. Acolo locuiau și verișorii noștri Mihaela, Mioara și Emi, copiii surorii mai mare a mamei, cu care ne înțelegeam foarte bine așa că împreună cu Cristi, fratele meu, ne-am petrecut de multe ori vacanța de iarnă la ei.

Totuși, de când m-am prins care-i treaba cu moșul m-am întrebat de ce nu primesc eu așa, direct, cadouri, de la mama și de la tata. Așa-s eu, practic! 🙂 Am înțeles că povestea moșului este cumva legată de nașterea ”Domnului Nostru Isus Hristos” și asta nu mi s-a părut așa, interesant.

De mers la slujbă nu prea mergeam – nu mă dădeam în vânt, apoi cred că mă salva oricum frigul.

Pe lângă bomboanele din brad, savuram alte dulciuri de toate felurile pe care le cumpăra sau le făcea mama. Bineînțeles, cozonacii erau la putere!! Cu mâncarea am început să mă dau în vânt mai târziu și când am trecut de vreo 16 ani, la astea s-a adăugat vinul. Roșu, de țară, că era din belșug și era gratis: toată lumea făcea vin. Și mai toți colegii mei de liceu beau, mai mult sau mai puțin.

Mâncarea făcea parte integrantă din această sărbătoare, inclusiv tăiatul porcului. De obicei cu câteva zile înainte de Crăciun mergeam la Trifești, la bunicii din partea tatălui, unde tăiam unul sau ambii porci crescuți de ei peste an. Porcul, săracu’, țipa cât îl țineau bojocii, da’ asta nu conta deloc. Nu interesa pe nimeni. Așa că, fără excepție, aveam de Crăciun jumări, șorici, caltaboș, cârnați, răcituri (adică piftie :P), sarmale, friptură, toate de porc. Plus salată boeuf – asta era de vită. Astea toate înseamnă, însă, o grămadă de pregătiri. Muncea mama, săraca, măcar două zile. Noi o ajutam când am mai crescut cu curățenia în casă și cu ce-i mai trebuia, ce nu apucase să cumpere.

Și apoi ne ghiftuiam bine, că, deh, cum să mănânci unul sau două feluri. Pe masa de Crăciun erau toate!!! Și așa era de când mă știam. La televizor, la fel. Peste tot: ”…s-aveți masa îmbelșugată…”, de parcă venea sfârșitul lumii. Colindele, și ele, aveau minunata urare.

Și mâncam! Beam! Viață frumoasă!!! 😀

Să nu uit: Crăciunul se făcea în familie! Obligatoriu! Și masa continua și pe 26, și dimineața, și seara, că doar nu gemea degeaba frigiderul.

A mai trecut timpul, am ajuns la facultate și apoi am început munca. Deja Crăciunul nu se mai făcea în familie – nu în formatul din copilărie. Tata a prins câteva sărbători în Israel (a muncit câțiva ani acolo), mama în Italia, iar eu m-am căsătorit (în 2002). Așa că 4 ani am făcut Crăciunul cu socrii, la București. Aceleași obiceiuri, mai puțin partea cu porcul, pe care îl cumpăram. În alți ani am făcut Crăciunul la Bacău, la Seba Jr. Sau cu Bianca, la părinții ei. Formatul, neschimbat. Mâncare multă, băutură la fel. Ce a apărut suplimentar la un moment dat era ieșirea la club. Că așa e frumos, să fie și distracție!

Asta până în 2014, când am făcut Crăciunul la Borovets, la ski. Rupere de ritm :D. Adică, cum fără atâta mâncare??! Eiiii… eram deja în perioada în care lucram să-mi reduc greutatea. Cred că eram pe undeva pe la 74 de kg deja și eram decis să-mi păstrez trendul. Să ajung pe la 72… așa mă gândeam atunci. Plus că nu voiam să mai mănânc carne prea des, ci așa, o dată la o lună-două. Așa că masa de Crăciun a fost una mai normală, la un restaurant mexican din Borovets. Fără porc, fără sarmale, fără jumări!!

De aici însă, până la următorul Crăciun, lucrurile s-au schimbat cu adevărat drastic. În 2015 am decis să renunț complet la carne/lapte/brânză/ouă. S-a întâmplat cu o zi înainte de Paște… așa, ca să fiu ciudat pe bune 😀 De fapt, eram oricum în niște schimbări foarte mari. Meditam deja de ceva timp și îmi schimbasem multe din principiile de viață. Nu doar de alimentație ;)!

Apropo: încă mă mai întreabă câte cineva chiar și acum, dacă am scos și peștele, de parcă peștele e vreo legumă!!! DAAAA, și peștele!!! Hahahahaha!

Așa că de Crăciun, în 2015, am mâncat normal – adică doar cât îmi trebuia pentru o zi!  :mrgreen: Și doar mâncare vegetariană, fără nici un fel de proteină animală, chiar dacă în jurul meu toată lumea se înfrupta. Eram la Bacău, la Seba Jr. Da, altfel!

În 2016, de Crăciun, aceeași poveste. În plus, de data asta, nici n-am mai băut. Aproape nimic – un pahar de vin. 😉 Lăsasem și băutura… !! Eram deja văzut cu alți ochi. Întrebarea: ”Păi și care mai sunt plăcerile vieții dacă nu mai mănânci nimic, nu mai bei nimic??” era la ordinea zilei.

În schimb în 2017 am petrecut Crăciunul cu Cornelia, care era și ea din aceeași gașcă de ciudați, adică mânca vegetarian. A fost altceva, în sensul că nu se mai uita lumea la mine ca și cum aș fi un ciudat. Și nu m-a mai întrebat nimeni dacă vreau să mor sănătos 😀 Nu că m-ar deranja în vreun fel întrebarea, vreodată. 😉

Ultimul Crăciun l-am petrecut acum câteva zile cu Cătălina, acasă, și la masa de Crăciun am fost la părinții ei și bunicii mamei, care locuiesc împreună. Nu mai avusesem ocazia să vorbim (decât scurt, de vreo două ori, cu mama ei) așa că am avut suficient timp să socializăm. Ne-am simțit foarte bine, s-au împărțit și daruri, însă n-am vorbit de Moșu’ 😆 . Am mâncat doar salată de vinete, fasole roșie bătută și legume (roșii, castraveți, măsline, ceapă) că așa am răspuns când am fost întrebați ce vrem.  Super!!

Restul timpului l-am petrecut împreună, făcând diverse împreună și în special vorbind mult despre proiectul nostru VIAȚA 🙂 N-am simțit în nici un fel că-mi lipsesc toate pregătirile obositoare de Crăciun, toate mâncărurile grele sau băuturile nelipsite.

Așa că mă gândesc acum: oare chiar am nevoie de Crăciun așa cum este el acum? Chiar îmi trebuie un moș ”darnic și bun” ca să ofer un dar cuiva? Sau să mă simt bine? Sau să vreau să fiu mai bun?

…că de mâncat, m-am lămurit deja! 😉

Cu drag,

Sebastian

31 decembrie 2018, Borovets

25 februarie 2019
0

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.