Respirația – funcția vitală care ne modelează sănătatea, emoțiile și longevitatea
Respirăm în medie de peste 20.000 de ori pe zi.Și totuși, aproape niciodată nu ne oprim să învățăm cum respirăm. Sunt la ski, a 4-a zi. Vremea e serioasă, de iarnă. Încep să schiez pe o pârtie de dificultate medie, dar care mă stimulează destul de mult: zone denivelate, mulți începători haotici, ceață și zăpadă…
Sărbătorile de iarnă – Crăciunul
Știți deja că m-am născut în Moldova și mi-am început viața într-o familie tradițională… M-am bucurat de mic de sosirea lui Moș Crăciun – sau Moș Gerilă??! Da, parcă așa începuse, cu Moș Gerilă: așa stabiliseră comuniștii. Nu de prea multe ori, ca să zic așa, pentru că la 4 sau la 5 ani (nici…
Sărbătorile de iarnă – Revelionul, prima parte
M-am trezit devreme după petrecerea de revelion – la 8 dimineața, deși ne-am culcat destul de târziu, adică în jur de 3:30 – cu un chef nebun să scriu și despre această zi de sărbătoare. Cătălina doarme încă: ”nici să nu vorbești cu mine” – îmi zice la un moment dat, când deschide pentru o…
Schiatul la Bansko
Ca de obicei, în fiecare iarnă merg la schi două reprize de 5-7 zile pe afară plus unele scurte de câte una-două zile la noi. După săptămâna cu Revelionul despre care am scris aici, vorbisem cu Cătă să mergem în Austria: abia învățase să schieze și ar fi fost frumos să vadă și pârtiile de…
Tehnica 9D Breathwork
Într-o lume agitată, plină de stres și informații, nevoia de reconectare profundă cu sinele devine esențială. 9D Breathwork este o tehnică revoluționară de respirație conștientă, care te ajută să eliberezi blocajele emoționale, să îți calmezi mintea și să îți regăsești echilibrul interior. Ce este 9D Breathwork? 9D Breathwork este o metodă holistică care combină…
Termenii și condițiile de utilizare a platformei VIAȚA
Platforma VIAȚA (www.viata.org, www.viata.ro) este un website informativ și interactiv realizat pentru a publica informații privind o viață sănătoasă rezultate din experiențele noastre de viață și pentru a crea o comunitate de membri a cărei scop este cel de a găsi cele mai bune modalități de a trăi sănătos și de a evolua. Utilizator: orice…